Inger cazut (partea II)

      Doamne ! Erai atat de frumoasa ! N-am crezut vreodata ca voi avea sansa, dreptul de a-ti privi sublimele forme materiale prin ochiul de fereastra al noptii ce face uneori legatura cu ochiul de fereastra al camerei tale cand luna straluceste rotunda si plina in gandurile ei. Am savarsit probabil cel mai crunt pacat pe care o fiinta ca mine, daca ceea ce sunt eu poate fi numit fiinta, il putea savarsi vreodata. Am indraznit sa imi cobor privirile pe trupul tau si imi era frica… in fiecare secunda imi era frica si eram gata sa ma pierd in propria lume si sa te parasesc, caci aveam senzatia ca lumina ochilor mei ti-ar putea arde invelisul fraged al pielii. Imi era frica ca m-ai putea simti coborand tot mai mult intre sanii tai, agatandu-mi dorintele de sfarcurile tale… si atunci n-as mai fi cutezat vreodata sa iti rostesc numele macar, sa iti visez intunericul irisilor cu ochii deschisi. Un sarut ar fi fost de ajuns sa imi asigure fericirea pe vecie, si nici macar un sarut… o simpla atingere intre varful buzelor mele arse de apasatoarea puritate in care am fost inchis si dulceata buricului tau inecat in ispite pamantesti, dezgustatoare, pacatoase, atat de pacatoase incat as da oricand Raiul ce ma incatuseaza pentru o singura evadare in iadul ascuns, cu buna stiinta si intentie a Creatorului, intre inspititoarele tale picioare.
    Ai muri… Doamne, cum ai muri si te-ai topi in sufletul meu curat si in trupul meu imaginar daca ai fi a mea. Sau poate eu m-as rataci in tine, si nu as mai gasi vreodata iesirea spre lumina iertarii… Te-as iubi peste limitele eternitatii daca m-ai primi o singura data in tine.

M-am strans in durere si mi-am vandut o petala,
O petala din aripi, din viata mea goala,
M-am ratacit in taceri pana cand tacerea
Mi-a-ntreit sangeros de sadic durerea.
Mi-ai auzit lacrimile pe icoanele tale
In noptile reci acoperite cu zale
De nepasare si ganduri, de iubire cereasca
Rastignita pe-o iluzie profund pamanteasca.
Paraseste-ma, Tata, arunca-ma-n mare,
Arunca-ma-n iad, in a Ei inchisoare,
Arunca-ma-n ceruri, in nori, in nestire,
Uraste-ma, Tata, caci m-am pierdut in iubire.
M-am ratacit in pacat, m-am atins de-a sa piele,
Am iubit-o carnal in toate visele mele,
Am invelit-o in aripi, in lumina si viata,
Mi-am pierdut ratiunea in ispite si ceata.
Uraste-ma, Tata, sa pot pleca din albastru,
Sa ma puteti numi toti un simplu inger sihastru,
Un ratacit in Nicaieri-ul ascuns de sub mine,
Unde iubirea n-aduce pacatu-unei crime.
Dar lasa-ma, Tata, elibereaza-mi destinul
Sa-i pot urma numele amar ca pelinul,
Caci imi arde gatlejul, imi arde plamanii,
Ma cheama ne-ncetat in ghiarele lumii.

Isi ingenunchia sperantele, visele, lacrimile, sufletul, intregul suflet, curatul suflet… la picioarele Creatorului. Era gata sa-si arunce oricand aripile, coroana, juramantul etern pentru a putea cobori in ceea ce pentru el ajunsese sa semene cu un templu, in lumea de jos, unde zeita era doar Ea, copila, pacatoasa copila cu ochi de intuneric. In privirile Zeului era raceala, tristete, neinduplecare… In privirile ingerului era dragoste, durere, era pura nebunie. Avea sa plece si fara binecuvantarea Tatalui, avea sa plece oricum, cu riscul de a sfarsi strivit de duritatea impactului cu realitatea. Sa plece… sa-si rataceasca singur visele in disperare, in esec, dezamagire… Voia doar sa o vada, macar sa o vada si sa ii atinga mana dreapta, sa i-o ridice spre pieptul lui pentru ca Ea sa ii poata simti inima… Iar apoi, apoi ar fi putut sa moara, sa se topeasca… fericit… atat de fericit.

Si-a scurs seva nemuririi la portile eternului,
Nechibzuinta i-o plangea zeita infernului,
Oftau stele si zvacneau aripile aruncate,
Prinse si distruse rece de-ale iadului Hecate.
Zambea adanc, nestiutor, cuprins in al sau vis,
Crezand intr-un destin macabru, niciodata scris.
O lege-a firii-a fost calcata de-a lui saritura
In intunericul funebru ce respira doar ura.

Va curge din Eden un inger, un suflet pierdut
Ce-a vrut sa stie ce-i iubirea, sa afle n-a putut…

Va curge din Eden un inger, un suflet pierdut
Ce-a vrut sa stie ce-i iubirea, sa afle n-a putut